Se zice că nu e bine să fii dependent de ceva sau de cineva în viaţă.
Ei bine, eu sunt.
Am o dependenţă emoţională clară şi nevindecabilă de a fi pe scenă. Și da.. am realizat că euforia pe care o simt atunci când performez este că un drog.
Ştiu că aceste cuvinte sunt spuse de toţi artiştii, dar eu fiind de mică pe scenă, de la 10 ani fără oprire, nu ştiu ce înseamnă să ai o viaţă normală, să am diferite hobby-uri şi nu ştiu să găsesc plăceri şi bucurii din lucruri simple. Eu îmi găsesc plăcerea în muzică, scenă şi dans.
Am nevoie de aplauze că de aer.
Aşa mă hrănesc spiritual şi de fiecare dată când sunt pe scenă sunt foarte fericită.
Sentimentele pe care le am în acele momente, nu le pot regăsi în nicio altă activitate şi nu le pot simţi cu nicio persoană.
Eu cred că doar artiştii care au această “nebunie” faţă de scenă vor rezista în timp.
Doar cei care simt că scena le oferă acest drog emoţional se vor lupta să fie mereu acolo. În momentul în care nu-l mai ai, vei lupta să-l primeşti din nou şi cu cât îţi doreşti mai tare, cu atât ţi se întâmplă şi primeşti “doza” mult dorită.
În ultimii 5 ani nu am avut niciun weekend fără concerte şi în fiecare săptămâna am 3,4 show-uri, deci îmi primesc “hrană emoţională” foarte des.
Dar, voi munci şi mă voi lupta să fac mereu lucruri frumoase pentru a fi chemată, pentru a fi cerută să performez cât mai des că eu să-mi primesc aplauzele şi “doza” de fericire.
