M-am întors azi noapte din vacanță cu bateriile încărcate și plină de energie pentru a face lucruri noi și interesante.
A devenit un obicei ca la 3-4 luni să plec undeva deoarece mă epuizez fizic și psihic și am nevoie de o pauză ca să mă detașez total, să relativizez și să revin cu forțe noi ca sa o iau de la capăt.

Azi, în mod subit și brusc mi-a pierit energia și cheful acumulate în vacanță pentru că m-a lovit mediocritatea românească.
Cam 50 % din filmârile în care eu apar la TV, fie ca performez, jurizez sau concurez, nu îmi plac din diferite motive. In cele mai multe cazuri, nu îmi place montajul la filmarile în direct.

Eu am un motto ,,Nu contează să apari, contează ce faci și ce spui când apari≤‘‘.

Multa lume apare la TV, dar puțini sunt cei care chiar au ceva de spus sau de arătat.

Și ce te faci când tu ai de arătat niște chestii spectaculoase și niște oameni neprofesioniști nu le arată, nu le filmează, nu le montează în timp real ca publicul sa le vadă.

Cred că a devenit un trade-mark al meu, acea priză spectaculoasă în care Petrișor mă învârte pe gâtul său fără mâini. E… că eu să stau plansă acolo, întinsă dreaptă, trebuie ca el sa se învârtă cu o anumită viteză ca forța de centrifugare să mă ajute să stau pe gâtul său fără ca el să mă țină.

Acea viteză este atât de mare încât simt cum mi se întunecă privirea timp de 3 secunde și simt în creier furnicături. Adică, este foarte greu ceea ce fac, uneori dureros, deși pare foarte ușor.

Și atunci când cobor din priză, mă țin 3 secunde de Petrișor (asta nu se vede), pentru că am nevoie ca să îmi revin din acele furnicături și aștept să îmi revină vederea clara. Uneori durează 2 secunde, alte ori 5,6.

Cum ar trebui să mă simt eu, când Petrișor mă învârte, mi se întuneca privirea, simt înțepături în cap și aceasta mișcare, priză, acrobație, nu se vede pe TV, deoarece cel de la montaj taie pe niște domnișoare în costume de baie și pe TV timp de 20 de secunde fix cât mă chinui eu acolo, oarba și cu înțepături, pe TV apar chiloți și sutiene făcând NIMIC.

Pai mă frustrez… mă frustrez și nu pentru că eu vreau să mă văd mereu la TV, ci pentru că m-am agitat degeaba.

Nu mai bine nu o făceam și nu mă mai durea nimic, capul, ochii… Dacă stateam potolită, dansam mediocru, nu m-ar mai fi deranjat decorul arătat la TV.

Nu mai vorbim de dansul pe tocuri, în căldura, cu soarele în ochi, pe tot felul de suprafete deloc bune de dansat. Cand mi se întamplă astfel de experiențe, nu îmi zic decat ,,Ce bine era în vacanță‘‘ și caut să plec iar. E foarte foarte greu să găsesti motivație să faci, să mergi, să apari când se întamplă tot felul de chestii. Asemănător s-a întamplat acum 2 săptămâni când am participat la un concert foarte mare în Constanța și la probele de sunet și în show s-a auzit impecabil iar pe TV foarte foarte prost.

De asemenea în filmare nu se întelege nimic din show.

Întrebarea este, devin eu mediocră ca să nu mă mai enervez sau fac în continuare lucruri peste medie și sper ca oamenii din productiileTV să evolueze?

Nu înteleg delașarea și neprofesionalismul care ne înconjoară. Dacă ar fi un pic atenți, filmările ar fi mai bune, s-ar auzi mai bine, s-ar pune în valoare artistul (asta daca face ceva).

Nu înteleg zicala ,,Merge și așa’’.

Nu nu merge și așa, pentru că d-aia sunt oameni de succes și oameni mediocrii. Pentru că unii oameni vor mai mult de la ei, de la viața și vor să evolueze constant.

Eu sunt un astfel de om și încerc să mă autodepasesc dar e al naibii de greu să nu îmi pierd motivația când mă lovesc de mediocritatea românească.

TV Zi de zi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *