Ce vrei să te faci când o să fii mare?
Să fiu celebră.

Nu am mai scris de câteva luni bune… și nu pentru că nu am avut ce, ci nu am găsit diplomația necesară să scriu tot ceea ce îmi trece prin minte.

Într-o lume în care mulți au blog despre nimic, și toți vor să fie celebrii, cateodată tăcerea e mai diplomată.

Să fiu celebru/ă.. asta este afirmația pe care o aud constant fie în emisiunile concurs cu copii, fie în mediul online printre tineri și de fiecare dată mă întreb, oare ce mecanisme de gândire sunt acolo, de poate cineva să creadă că a fi cunoscut e o meserie?

Faptul că unii oameni reușesc să aibă succes și apar la TV, sau sunt cunoscuți în mediul online, este reinterpretat de noua generație, ca fiind un job, un mod de a trăi.

Copiii care cred acest lucru, au primit greșit, de la părinții lor, informația cum că, celebritatea este o meserie care iți aduce bani.

Greșit  – a fi celebru/cunoscut,  NU este o meserie, nu este un job, nu reprezintă nimic.

Celebritatea este DOAR o consecință a unor lucruri făcute bine și constant.

Celebritatea vine în urma unor acțiuni, fapte pe care cineva le face cu foarte multa munca, pasiune, determinare ți pentru că sunt bine făcute, apare ca ți consecință celebritatea.

Nu ai cum să fii celebru dacă nu există substanță, fapte, talent în ceva, fie că este muzica, dans, pictura, oratorie, scris,  fotografie etc.

Nu ai cum să îți dorești să fii celebru fără să știi la ce esti bun și să fructifici acel lucru.

Și nu celebritatea îți aduce bani, ci talentul și faptele tale făcute bine.

Acei oameni care obțin celebritatea peste noapte, sau pe nimic într-un timp scurt, nu o vor avea pentru mult timp. Vor fi uitați la fel de repede precum au și devenit cunoscuți și asta din simplul motiv că nu există substanță artistica, talent și dedicare.

Mi-ar placea ca acești copii care își doresc să devină celebrii și atat, să înteleagă acest mecanism, să înțeleagă ca scopul lor e greșit și ca dorința primordială ar trebui să fie: îmi doresc să fac asta… și ailalta etc. Îmi doresc să le fac bine, cu pasiune și determinare și dacă o să le fac bine, celebritatea va veni deoarece voi oferi lumii un lucru bun, frumos, de calitate iar oamenii mă vor aprecia, respecta și urma.

Zi de zi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *