În ultimul an am călătorit cât nu am călătorit toată viaţă mea şi de fiecare dată când zbor, am un sentiment ciudat.
Aşa cum sunt deasupra pământului la propriu, aşa simt că sunt (la figurat) deasupra lucrurilor şi a situaţiilor din viaţă mea. Nu ştiu de ce, dar când mă aflu în aer, reuşesc să-mi văd viaţa cu obiectivitate şi claritate. Simt o relaxare şi o detaşare faţă de problemele pe care le am, sau pe care le-aş putea avea. Realizez că viaţa este una singură şi că orice lucru problematic are rezolvare sau uitare.
Sunt eu cu mine şi îmi adun gândurile, mi le pun în ordine şi mi le ordonez în sertăraşe în mintea mea. Dacă am întrebări care mă macină, reuşesc să-mi găsesc răspunsurile la ele şi totodată reuşesc să-mi găsesc soluţii la situaţiile mai puţin favorabile din viaţa mea. De multe ori în avion citesc cărţi de dezvoltare personală şi analizez lecţiile de viaţă pe care a trebuit să mi le însuşesc de-a lungul timpului. În aceste momente găsesc forţă necesară de a ierta persoanele care mi-au greşit de-a lungul anilor şi reuşesc să-i privesc cu compasiune.
Aşa am reuşit să închid capitole dureroase din viaţa mea şi totodată am învăţat să privesc spre viitor cu încredere şi înţelepciune. Îmi place calmul şi liniştea pe care le simt atunci când zbor şi-mi place conectarea cu eu-ul meu interior. Toate aceste introspecţii sunt încă un motiv pentru care ador să călătoresc.
Zbor lin tuturor.
